L-a înșelat cu 780.000 de euro pe italianul AMOREZAT în vârstă de 73 de ani, apoi s-a măritat cu un ROMÂN. Tânără din Gorj cercetată judiciar

L-a înșelat cu 780.000 de euro pe italianul AMOREZAT în vârstă de 73 de ani, apoi s-a măritat cu un ROMÂN. Tânără din Gorj cercetată judiciar
Publicat: 10/01/2019, 15:15

Potrivit procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, tânăra de 30 de ani i-ar fi promis cetățeanului Italian, Francesco Thielo Alberto, în vârstă de 73 de ani, că se va căsători cu el, dacă vor deschide împreună o afacere în Dubai și în România, așa că bărbatul i-a trimis în țară peste 780.000 de euro.

Bărbatul, care era văduv, și-ar fi vândut locuința și mașinile, dar a rămas fără bani, pentru că banii au intrat în contul tinerei care s-a căsătorit cu un alt bărbat, în județul Gorj.

În prezent, ea este cercetată pentru înșelăciune în formă continuată, cu consecințe deosebit de grave.

„În perioada mai 2015 – septembrie 2017, folosindu-se de sentimentele de dragoste și pasiune dezvoltate de cetățeanul italian Francesco Thielo Alberto, în vârstă de 71 de ani, la debutul relației, pe baza unor promisiuni ferme și repetate de stabilire a unor relații stabile, specifice vieții de cuplu, de întemeiere a unei familii, nașterea unor copii și realizarea unor oportunități de afaceri, respectiv deschiderea unui salon de coafură mai întâi în Dubai și apoi în București, cu complicitatea altor persoane, suspecte în cauză, în mod repetat, suspecta Mărgăian Tiriplică Simona Daniela a indus în eroare partea civilă, cetățeanul italian, deposedându-l de suma totală de 780.000 de euro”, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, Cristina Ciobanu, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj.

Italianul și tânăra din Gorj s-au cunoscut în 2015 în barul de striptease din Milano pe care bărbatul îl aproviziona cu alcool. Pentru că era văduv, bărbatul a invitat-o pe femeia cu 43 de ani mai tânără, să locuiească împreună cu el. După scurt timp de relație, femeia a început să-i ceară bani, invocând diverse motive. „Spunea că are nevoie de bani pentru că era bolnavă. Avea atât de multe boli încât cred că nici un spital nu le poate avea pe toate,” a declarat bărbatul.

Bărbatul și-a vândut apartamentul la jumătate de preț, la cererea femeii. În acel apartament românca a venit cu mama ei, dar și cu iubitul român pe care l-a prezentat ca fiind bodyguard-ul ei.

„Când a văzut că nu mai sunt resurse financiare m-a obligat să-mi vând apartamentul, spunând că vom trăi bine cu acei bani în România, Părinții ei au venit de câteva ori în vizită la noi. Mi-am vândut apartamentul cotat la 1,4 milioane de euro cu numai 600.000 de euro pentru că a insistat să îl vând cât mai rapid. Ea motiva că e în depresie, din cauza sărăciei. După ce banii din vânzarea apartamentului i-auintrat în cont, Simona a dispărut, deși îmi spune că de a doua zi vom începe să trăim cum ne doream de doi ani de zile”, a povestit italianul pentru Gorjeanul.ro

Italianul care deținea un imobil de lux în centrul orașului Milano acum ocupă o mică locuință socială.

Femeia de 30 de ani a fost reținută marți, pentru 24 de ore, iar joi a fost eliberată, fiind pusă sub control judiciar pentru 60 de zile.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O profesoară va sta la închisoare 13 ani după ce s-a aflat ce i-a făcut...
Povestea emoționantă a lui Patrocle, câinele căutat de toată România. Este căutat cu disperare de...
FOTO. Cum arată blonda care l-a asaltat pe fiul celebrului milionar român
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
GALERIE FOTO Comoara din pădure: o femeie a descoperit într-un hambar abandonat 50 de mașini...
Daniela Iliescu a făcut-o praf pe mama lui Culiţă, după ce a spus că e...
I-a turnat zilnic soțului înălbitor în cafea. Ce s-a întâmplat cu bărbatul la scurt timp:...
Cod portocaliu de ploi torențiale în vestul țării. Zonele vizate de avertizarea ANM
Descoperirea secolului! Breaking news!
Vlad Pascu își încearcă norocul: Le-a cerut magistraților să fie judecat din nou în arest...
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii!...
Simptomele unui ambreiaj defect. Cum îți dai seama dacă ambreiajul trebuie aerisit?
Comisia Europeană: Cote d'Or, Milka, Oreo, Ritz, Toblerone s-au vândut la preţuri mai mari în...
Un COSMONAUT de TOP este CONVINS că NU suntem singuri în Univers
Muzica populară a pierdut o mare stea. Gheorghe Turda: Dumnezeu să îl ierte!
Șoc în Europa. Ucraina atacă Rusia
Locul de muncă plătit regește, cu până la 100.000 dolari pe an. Ce trebuie să...
Ireal cât au ajuns să coste sicriele și locurile de veci în 2024
Răspunsul Gabrielei Cristea pentru urmăritorii care îi spun că fetele ei nu sunt aranjate întotdeauna:...
Imagini rare cu Mădălina Ghenea din adolescență. Dovada supremă că a fost de-o frumusețe răpitoare...
BANCUL ZILEI. Ora de fizică. Profesoara îi întreabă pe elevi de unde vine curentul. Doar...
(P) 10 Lucruri de care să ții cont când alegi orașul în care să locuiești
×